Irina Bucan Botea

Un loc pentru cetățenie
(fragment de 30 min.)
film, Muzeul Naţional Reina Sofia, Madrid, 2009

Un loc pentru cetăţenie documentează un proiect colaborativ realizat cu 12 muzicieni de stradă români ce trăiesc în Madrid. După câteva ateliere de repetiţie şi cercetare, muzicienii au condus un performance în cadrul Muzeului Naţional Regina Sofia, urmând o structură creativă negociată anterior. În timpul performance-ului şi cu ajutorul audienţei, a fost compus “pe loc” un imn, proces ce a presupus încurajarea publicului de a sugera cuvinte, fraze sau idei ce ar putea fi incluse într-un imn naţional. Astfel s-a creat o legătură între muzicienii prezenţi pe scenă şi publicul spaniol, în cadrul compunerii unui imn ce a devenit un “imn al audienţei”, reflectând astfel opţiunile politice ale celor prezenţi.

Primul cuvânt ales de către audienţă a fost ţigan (gitano).